Un proiect susţinut de

lunedì 25 dicembre 2017

VIDEO: Spectacol de Crăciun la Aprilia, în prezenţa autorităţilor

 În pragul Sărbătorilor de iarnă, pe 8 decembrie, elevii de la Cursul "Să vorbim corect româneşte" din Aprilia au susţinut un spectacol de cântece şi tradiţii de Crăciun, sub îndrumarea doamnei profesoare Ileana Lucia Pop.

Au fost interpretate urături, poezii şi datini de Sărbători, iar la sfârşit tinerii artişti, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani,  i-au colindat pe cei circa 45 de oaspeţi prezenţi.

Autorităţile locale au fost reprezentate de consiliera pentru probleme sociale de la Primăria din Aprilia, Eva Torselli. Din partea Asociaţiei "Spirit Românesc" a participat coordonatorul local, doamna Niculina Danaila.

"Am fost bucuroasă că spectacolul s-a bucurat de susţinere şi apreciere. La serbare au participat şi elevii mei de la Institutul IIS Rosselli, iar părinţii lor s-au implicat activ în organizarea evenimentului", a declarat profesoare Ileana Lucia Pop.

Sărbătoarea Naşterii Domnului la Parohia "Sf. Ilie Tesviteanul" din Rignano Flaminio

Asociaţia "Spirit Românesc" Onlus, împreună cu elevii cursului "Să vorbim corect româneşte" au participat, pe 24 decembrie, la Sărbătoarea Naşterii Domnului care s-a desfăşurat la Schitul Ilie Tesviteanul din localitatea Rignano Flaminio.

Îndrumaţi de doamna profesoară Nina Toma, copiii, îmbrăcaţi în straie populare de sărbătoare, au susţinut un spectacol de cântece şi datini de Crăciun, sub privirile emoţionate ale părinţilor şi enoriaşilor.

Din partea Asociaţiei "Spirit Românesc" a fost prezentă coordonatorul de proiect şi preşedintele organizaţiei, Dana Mihalache.

mercoledì 22 novembre 2017

Cursul de limbă română în Lazio, un succes

 ROMA 23/11/2017 Continuă cu succes cursul de limba, cultura şi civilizaţie română organizat de Asociaţia Spirit Românesc în cinci din localităţile din regiunea Lazio: Aprilia, Rieti, Morlupo, Latina si Rignano Flaminio.


Doamnele profesoare, împreună cu grupurile de copii, pregătesc şi un spectacol de final de curs, care va fi organizat în preajma sărbătorilor de iarnă.


De asemenea, copiii din Rieti, Morlupo, Aprilia, Rignano şi Latina participă la Concursul de desene "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", organizat cu ocazia Zilei Naţionale.

Ziua României/ Concurs de desene şi mesaje pentru copiii din Lazio

COMUNICAT DE PRESĂ 22/11/2017 ROMA

Cu ocazia Zilei Naţionale, sărbătorită pe 1 decembrie, Asociaţia "Spirit Românesc Onlus" îi invită toţi copiii din regiunea Lazio şi nu numai să trimită desene şi mesaje adresate României.

Desenele, mesajele sau poeziile pot fi timise pe adresa de mail a Asociatiei: segreteria@spiritromanesc.it

Concursul este organizat în cadrul Cursului de limbă română finanţat de Ministerul Românilor de Pretutindeni prin care Asociaţia Spirit românesc desfăşoară activităţi de predare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în cinci localităţi din Lazio: Rieti Aprilia, Latina, Morlupo şi Rignano Flaminio. 

Data limită de trimitere: 30 noiembrie 2017
Din juriu fac parte membri din Asociaţia Spirit Românesc şi profesori de limba română.
Câştigătorii vor primi ca premii cărţi oferite de Asociaţia Spirit Românesc.

sabato 7 ottobre 2017

Curs gratuit de limba română pentru copiii români din Rignano şi Civita Castellana


Asociaţia Spirit Românesc Onlus promovează proiectul finanţat de Ministerul pentru Românii de pretutindeni şi realizat sub patronajul Ambasadei României în Italia - Roma


“Să vorbim corect româneşte!”

   Proiectul “Să vorbim corect româneşte!”, demarat de Asociaţia Spirit Românesc Onlus în colaborare cu Ministerul Românilor de Pretutindeni, se adreseaza tuturor copiilor de naţionalitate română şi are ca principal obiectiv însuşirea noţiunilor de limbă, comunicare, literatură şi cultură românească, în vederea întăririi stimei de sine, a abilităţilor de comunicare şi socializare.


Cursul este GRATUIT, orele de curs se vor susţine SÂMBĂTA la Parohia Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din str. Flaminia km 45.200, localitatea Civita Castellana – Zona Pian Paradiso.

Proiectul se va desfăşura în perioada octombrie-decembrie 2017, iar beneficiarii vor fi împărţiţi în trei grupe: grupa I (clasele I-V), grupa a IIa (clasele VI-VIII), grupa a IIIa (liceu).

Cursul este predat de profesori de limbă română acreditați.

Cursul cuprinde elemente de:

- Limbă şi Literatura Română;
 - Istoria Poporului Român;
 - Geografia României;
 - Tradiţii şi obiceiuri româneşti.

            Proiectul “Sa vorbim corect româneşte” se va finaliza cu un spectacol educativ-cultural şi un simpozion de prezentare a rezultatelor obţinute, în care vor fi implicaţi atât părinţii copiilor care au participat la curs, cât şi membrii comunităţii româneşti din Civita Castellana , Rignano Flaminio si zonele limitrofe.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri puteţi contacta:
Prof. curs Toma Nina-tel. 328/7257469 sau Părintele Ştefan tel.328/9107918

lunedì 2 ottobre 2017

Curs gratuit de limba română pentru copii şi tineri la LATINA

 Proiectul se va desfăşura la LATINA în perioada octombrie-decembrie 2017, iar beneficiarii vor fi împărţiţi în trei grupe: grupa I (clasele I-V), grupa a IIa (clasele VI-VIII), grupa a IIIa (liceu).

LOCAŢIA: 
Sediul Agenției de Formare Profesională ENADIL, Centrul Comercial Latina Fiori, Torre 5, et. 4, în format de 4 ore pe săptămână.

Marți de la ora 15:00 la ora 17:00 şi Joi de la ora 15:00 la ora 17:00.

Cursul este predat de profesori de limbă română acreditați.
Cursul cuprinde elemente de:
 - Limbă şi Literatura Română;
 - Istoria Poporului Român;
 - Geografia României;
 - Tradiţii şi obiceiuri româneşti.

            Proiectul “Sa vorbim corect româneşte” se va finaliza cu un spectacol educativ-cultural şi un simpozion de prezentare a rezultatelor obţinute în care vor fi implicaţi atât părinţii copiilor care au participat la curs cât şi membrii comunităţii româneşti din Latina.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri puteţi suna la numărul de telefon 3889515114,  Prof. Cătălina Eugenia Bîrdea sau Referent local asociatia “Spirit Romanesc”, Cotoi Teodora P., mobil 3471637277.  


Activate cursuri de limbă română gratuite la Rignano Flaminio, Morlupo şi Latina

 A fost inaugurat proiectul „Să vorbim corect româneşte” la Rignano Flaminio, Morlupo şi Latina

COMUNICAT DE PRESĂ

ROMA, 2/10/2017 - Ieri, duminică, 1 octombrie 2017, a avut loc la Rignano Flaminio, lângă Roma,  inaugurarea proiectului „Să vorbim corect româneşte”, realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de pretutindeni de către Asociaţia “Spirit Românesc ONLUS”.
Inaugurarea a avut loc cu prilejul sărbătoririi începerii anului şcolar în parohia ortodoxă “Sf. Ilie Tesviteanul” din Civita Castellana, marcată printr-o slujbă religioasă şi un spectacol de tradiţii,  la care au participat peste 200 de persoane, majoritatea familii cu copii din yona de nord a Romei şi localităţile limitrofe. Evenimentul a marcat sfârşitul unui alt proiect de succes realizat la schitul Sf. Ilie Tesviteanul de Asociaţia Spirit Românesc şi sprijinit de MRP, şi anume ”Școala de vară - Armonizarea identității românești la contextul europenizării”.

DETALII CURS LIMBA ROMÂNĂ LA LATINA 
Au fost prezenţi la festivitate reprezentanţi ai Ambasadei României în Italia, instituţie care a acordat patronajul său proiectului, membri ai asociaţiilor de români şi oaspeţi italieni.
Preşedinta Asociaţiei Spirit Românesc Onlus, Dana Mihalache, a prezentat publicului continuitatea celor două proiecte şi obiectivele cursurilor de limba română. Nina Toma şi Elena Enciu sunt cele două profesoare care vor susţine cursul la Rignano Flaminio şi la Morlupo. Ele au primit din partea oganizatorilor materiale didactice – manuale de limba română – oferite de Minister.
Concomitent cu lansarea oficială a proiectului la Rignano Flaminio şi Morlupo, a avut loc şi prezentarea cursurilor de limba română la Latina, membrilor comunităţii ortodoxe din parohia din localitate. La Latina, cursul va fi susţinut de prof. Cătălina Eugenia Bîrdea.
Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară în perioada octombrie – decembrie 2017  şi sunt deschise copiilor români de toate vârstele. Detalii cu privire la localităţile unde se va desfăşura cursul de limba română, programul şi tematica orelor se pot găsi pe blogul proiectului: www.savorbimcorect.blogspot.it



Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni

sabato 30 settembre 2017

Cursuri de limba română la Rignano Flaminio si Morlupo



Comunicat de presă: Inaugurarea proiectului „Să vorbim corect româneşte” la Rignano Flaminio şi Morlupo

Asociaţia „Spirit românesc” Onlus anunţă începerea proiectului „Să vorbim corect româneşte” în două localităţi din regiunea Lazio: Rignano Flaminio şi Morlupo. În cadrul proiectelor vor fi organizate cursuri de limba română susţinute de profesori de limba română înscrişi în programul „LCCR”: Niculina Toma, profesor la Rignano Flaminio şi Elena Enciu, profesor la Morlupo. În următoarele săptămâni, cursurile vor fi activate şi în următoarele localităţi: Aprilia, Latina şi Rieti.

Inaugurarea cursului de limba română va avea loc în cadrul unei ceremonii oficiale dedicate începerii anului şcolar, organizată la Parohia Sf. Ilie Tesviteanul din Rignano Flaminio duminică, 1 octombrie 2017, începând cu ora 10:00. Cu această ocazie, Asociaţia „Spirit românesc” va prezenta familiilor de români prezente la eveniment detalii legate de desfăşurarea cursului. Profesorii de limba română prezenţi vor da detalii cu privire la programul de studii şi repartizarea grupelor.

Ambasada României la Roma susţine proiectul „Să vorbim corect româneşte” şi a decis acordarea patronajului, transmiţând „felicitări şi succes organizatorilor”:

Proiectul „Să vorbim corect româneşte!”  îşi propune să să faciliteze copiilor români din Diaspora însuşirea elementelor de limbă, comunicare şi  literatură tocmai în vederea întăririi stimei de sine şi a abilităţilor de comunicare şi socializare.

Conceput dintr-o parte de limba şi comunicare, o parte literatură şi o parte transdisciplinară (istorie-geografie, folclor) acest proiect va releva dinamica structurilor gramaticale în limba actuală, urmărind schimbările survenite în variate domenii: fonologie, lexicologie, morfologie, sintaxa, semantică, stilistică, elemente de pragmatică,  de ortografie, ortoepie şi punctuaţie.

Activităţile propuse vor urmări în primul rând abilităţile de comunicare şi argumentare ale copiilor, motiv pentru care este imperios necesar a ne raporta continuu la valorile istoriei, literaturii, ştiinţei şi artei româneşti.

Planul de acţiune include mediatizarea proiectului şi identificarea beneficiarilor, implementarea activităţilor, monitorizare şi evaluare, un spectacol educativ cultural şi un simpozion de prezentare a rezultatelor obţinute.



Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni

giovedì 28 settembre 2017

Proiectul este susţinut de Ambasada României în Italia

Ambasada României la Roma susţine proiectul „Să vorbim corect româneşte” şi a decis acordarea patronajului, transmiţând „felicitări şi succes organizatorilor”. 

Iată scrisoarea integrală primită din partea E.S. George Bologan, Ambasadorul României în Italia: 


lunedì 18 settembre 2017

Despre proiectul nostru

Proiectul „Să vorbim corect româneşte!”  îşi propune să să faciliteze copiilor români din Diaspora însuşirea elementelor de limbă, comunicare şi  literatură tocmai în vederea întăririi stimei de sine şi a abilităţilor de comunicare şi socializare.

Proiectul „Să vorbim corect româneşte!”  este o alternativă de însuşire corectă şi de utilizare a normei literare în formarea competenţei de exprimare corectă şi nuanţată, orală şi scrisă, precum şi o modalitate de aplicare a achiziţiilor de stilistică, de lexicologie şi istorie a limbii în studiul literaturii. 

Conceput dintr-o parte de limba şi comunicare, o parte literatură şi o parte transdisciplinară (istorie-geografie, folclor) acest proiect va releva dinamica structurilor gramaticale în limba actuală, urmărind schimbările survenite în variate domenii: fonologie, lexicologie, morfologie, sintaxa, semantică, stilistică, elemente de pragmatică,  de ortografie, ortoepie şi punctuaţie. 

Activităţile propuse vor urmări în primul rând abilităţile de comunicare şi argumentare ale copiilor, motiv pentru care este imperios necesar a ne raporta continuu la valorile istoriei, literaturii, ştiinţei şi artei româneşti.

Planul de acţiune include mediatizarea proiectului şi identificarea beneficiarilor, implementarea activităţilor, monitorizare şi evaluare, un spectacol educativ cultural şi un simpozion de prezentare a rezultatelor obţinute.


Asociaţia Spirit Românesc îşi propune să demareze o campanie de promovarea a limbii române în cadrul şcolilor si liceelor din Latina, Pomezia şi Rietti, regiuni selectate pentru implementarea proiectului. 

Concret, vom merge la şcoli şi licee cu propuneri prezentate într-o manieră integrată şi colaborativă, prin care vom îmbina armonios cursurile de Limba, cultură şi civilizaţie românească cu activităţile derulate de asociaţie.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni


Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni

VIDEO: Spectacol de Crăciun la Aprilia, în prezenţa autorităţilor

 În pragul Sărbătorilor de iarnă, pe 8 decembrie, elevii de la Cursul "Să vorbim corect româneşte" din Aprilia au susţinut un sp...